Așa arată piciorul unui stelist după derby-ul de la Cluj! Arbitrul nu a dat nici măcar cartonașul galben | FOTO

Redactor:
Robert Vișan
Așa arată piciorul unui stelist după derby-ul de la Cluj! Arbitrul nu a dat nici măcar cartonașul galben | FOTO
  • Publicat:

Bogdan Chipirliu, atacantul în vârstă de 29 de ani al Stelei, a ieșit șifonat din meciul pierdut cu U Cluj. Acesta s-a rănit la gleznă, dar arbitrul nu l-a sancționat pe adversarul său.

U Cluj și CSA Steaua s-au întâlnit joi seară, în cadrul etapei a treia din play-off-ul Ligii 2, pe Cluj Arena, iar gazdele au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Florian Haită, în minutul 10.

În minutul 16 al întâlnirii de la Cluj, Cristian Balgiu l-a faultat brutal din spate pe Bogdan Chipirliu, direct pe piciorul drept. Fotbalistul Stelei a încercat să continue partida, însă nu a mai putut, astfel că Daniel Oprița s-a văzut obligat să îl introducă pe Dragoș Huiban în locul său.

Așa arată piciorul unui stelist după derby-ul de la Cluj! Arbitrul nu a dat nici măcar cartonașul galben

Daniel Oprița a protestat de la margine, după ce arbitrul Robert Avram nu a arătat nici măcar cartonaș galben pentru Cristian Balgiu.

Imaginile făcute publice după meci arată clar că Bogdan Chipirliu nu a exagerat și că adversarul său a intrat foarte dur asupra gleznei stelistului.

„Un fault care (n.r. – la Chipirliu), după părerea mea, care nu s a acordat nici galben. Domnul arbitru să îmi explice şi mie cum de la 2 metri, era foarte bine poziţionat, îmi spune că a greşit. A uitat să scoată un cartonaş care era clar spre roşu, pentru că jucătorul nu ştiu cât timp o să stea. Cu sânge, a arătat, i s-a umflat glezna. Un fault dur care l-a scos pe Chipirliu din joc pentru mai multe meciuri”, a spus Daniel Oprița, după meciul de la Cluj.

Sursă foto: Orange Sport

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×